insemnari doar din agenda si mailuri

mi-am propus sa ma trezesc mai de dimineata si sa merg la carciuma de peste drum (de fapt un fast food) ca sa imi beau “cafeaua” si sa scriu in jurnal. astia erau toti ca si impuscati pentru ca iar am reusit sa nu inchidem un ochi pana la 4 si ceva dimineata.

deci, dupa ce au sunat niste alarme la telefon fara succes (de ce oare?) am facut ochi la 10 jumate. e un record caci pana acum mai devreme de 12:30 nu se trezea nimeni din gashka noastra. m-am imbracat repede de tot si am fugit la cafea. cafea e impropriu spus. este o zeama lunga de cafea instant, nescafe de obicei, care nu te poate trezi nicicum. cred ca un ceai adevarat ar fi mai eficient. in schimb sucul de mere, rece, pe stomacul gol si la 30 de grade afara merge ca uns

mi-am scos caietelul si am inceput sa scriu. de data asta canta muzica indiana, super melodie, cred ca a durat 30 de minute fara oprire, dar nu te plictiseai de ea nicicum. era oarecum halucinanta. as fi potrivit un alt local pe muzica asta si pe momentul ales. dar era bun si ala. stateam intr-un colt, la fereastra. unde nu sunt geamuri sunt oglinzi mari peste tot, asa ca locul este si pare spatios si luminos. pe geam se vede o cladire care pare ca se prabuseste, dar adaposteste un hotel de fapt. camerele au balcon si asta chiar ar fi fost dragut sa avem si noi. jos sunt geamuri extrem de murdare, prafuite, de care mai atarna niste abtibilduri cu Alitalia. Asa ca am botezat locaul “Alitalia” sa stim unde ne gasim intre noi.

chiar pe trotuar traieste o familie cu cel putin 4 copii. barbatul fierbea niste apa intr-un vas de aluminiu cred. femeile au stat de vorba o vreme, in timp ce impleteau niste fire lungi. aici e tara sforilor si a textilelor de orice fel. copiii se harjoneau, aia de se tin pe picioare. cei mici dormeau pe asfalt, la umbra, langa zid.

am mai scris eu putin si am baut suc. la un moment dat a intrat o femeie de prin vestul europei cred. a ramas cam descumpanita ca in tot localul eram doar eu, cred ca nu prea-i inspira incredere lipsa de clienti. s-a uitat lung si apasat imprejur de ziceai ca scoate banu si cumpara tot locul. pe urma s-a proptit intr-un meniu si s-a asezat in cele din urma. a cerut o bere. cam devreme pt bere dupa gustul meu. s-a intors, s-a uitat la mine ca scriu de zor. apoi si-a scos sapuniera (un canon cred compact) si se uita lung la pozele pe care probabil cu mandrie le produsese pe strazi. mda, stiu, dau pe afara de cinism . apoi a scos ditai ghidul de india si a studiat la greu.

intre timp, zgomote de copil sugaci afara. mama (presupun) il ungea pe ala mic (care era chiar mic de tot si extrem de negru) cu ulei pt bebelushi (dupa cum arata sticluta cred ca era ceva strainez de ei). si il freca pe ala mic pe toate partile, iar ala urla cat il tineau bojocii lui mici (nu foarte tare… dupa ce iti iei claxoane incontinuu in urechi, anumite zgomote par niste shoapte). ceilalti mititei se jucau intre ei pasandu-si o guma de mestecat din gura in gura (super tare). iar cand nu jucau lepasa cu guma, se trageau de par. si mai cool faza.

ma uitam pe geam si vedeam perechi de junkeri si hippy europeni, cu privirile pierdute. pareau asa, de duminica. hai tzup in avion sa dam o fuga pana la india… faza e ca dupa doar 5 zile nu simt nevoia sa vad europeni pe aici. par toti niste papagali.

azi o sa merg in bazar. vreau sa-mi iau zdranganele. diseara mergem la film de bollywood. versiune originala. sa vedem daca intelegem. adica super marfa!

imagini de duminica din bombay

calugaritele jainiste poarta masca pentru a nu ucide nici o insecta in timp ce respira




dantelaria de la balcoanele Bombay-ului

am vizitat la o ora de varf si sub un soare daramator un fel de arc de triumf: Gates of India. monumentul e fix in spatele hotelului, unde de altfel e si oceanul
bombay e un oras inconjurat de ape, pentru ca e peninsula
acolo la gates of india era buluceala mare, cam cum e cand se sparge conducta cu japonezi, numai ca de data asta erau indieni…
m-a apucat un fel de enervare asa cum ma apuca la cora sau la mall, din motive de lume multa. asa ca m-am carat in camera sa spal toate tzoalele. ceea ce am facut.

seara, la tzol festiv asteptam indianul sa ne duca la cinema. numai ca n-a venit…
© Livia care ne-a tras in poza alaturi de un mic localnic

asa ca am inceput prin a juca 3-5-8 intr-un bar de negri (alitalia precum ziceam) cu livia si petrut. barul de negri era evident plin de negri .

am ras niste sucuri unii, beri altii, am luat bataie crancena la carti (yessss, am noroc in dragoste!) si am iesit pe strasse. unde am executat un fel de shaorma super super buna. dristorul poate sa inchida taraba…
dupa care, cu chifteaua inca in gat, am pornit spre alt bar.

si… am nimerit unul fancy… Busaba pe numele lui intram acolo, mama era ca in 1001 nopti (pe care le-am citit pe sarite ca nu erau genul meu dar cred ca imi revizuiesc atitudinea). muzica de budabar… buzi pe pereti… lumina rosiatica… perne oranj… canapele… mar-fa!

evident scump. ca dracu. am bagat cocktailul care m-a consacrat (long island). livia si petrut cate o bere. si ne-am cocotzat noi in nirvana o vreme… dar era demential. totul era cat trebuie, cum trebuie. noi eram l amomentul si locul potrivit. eu in tzol festiv, calinescu cu camasa oranj… livia imbracata super hippie… eram fer-pectzi! (pt cine cunoaste )

evident ca de inca un rand de bautura nu mai aveam bani (ce am luat noi impreuna echivala cu vreo 3 pranzuri zdravene). ne-am rupt cu greu din lumea aia si am iesit in strada, la aproape 30 de grade.

si cum elmar venea spre noi, ne-am proptit in localul in care mancam de obicei. unde am dat-o pe vodka. la greu. io cot la cot cu calinescu, vodka si lime. io imi aduc aminte de 3 pahare a cate 60 ml. poate au fost 4… irelevant oricum, caci m-am facut pulbere, dar din aia fina… aveam o stare super stare. si pentru ca si aici s-a inchis, iar livia avea program administrativ (spalat tzoale) am parcat-o iar noi am plecat iar in cautare de beuta (io, petrut si elmar).

dupa cateva incercari nereusite, am zis ca e vremea pt barul ilegal din prima seara. ok, zis si facut. hai sa gasim taximetristul care sa stie sa ajunga acolo.

mai tineam noi minte vag (si este un record sa tii minte stradute din labirintul asta de mahalale identice si nenumarate). am ajuns ceva mai greu ca a incurcat ala niste denumiri. dar am ajuns. pe strada era niste politie… am zis ca nu e inteligent sa-i intrebam daca e bine pe aici pt barul ilegal de la Sumrat hotel

cand sa ne dam jos, soferul o tzinea langa ca e inchis. noi ii ziceam uite bre ca e lumina la etaj. asta nu si nu ca e inchis. elmar a dat de un indian care l-a ginit ca e roman (avea un var in bucuresti si probabil ca a invatat cuvinte, naiba stie, cert e ca ne-a ginit). si asta o dadea inainte ca ne sfatuieste, ca prieten, sa nu intram, sa ne caram dracului de acolo. adevarul e ca aratam total, 2 ametiti si unul sober, cu rucsacii pe noi cat casa (doldora de echipament foto) cerand sa intre in barul ilegal. pana la urma l-am convins pe indian sa vina cu noi. am tarat si soferul, ca sa fim siguri ca avem cu ce pleca.

barul e varza, se intra prin bucatarie. dar de data asta am stat la camera mai buna, aia cu lumina cat de cat normala… am luat cate o bere si am stat la povesti. privirile alora din jur spuneau multe… 3 albi si 2 indieni la o masa… ciudat, nu? chelnerul, un tanar simpatic, nu s-a dezlipit de masa noastra. cum terminam o aluna, tzac, aparea cu alta. era stranie senzatia, ca poti sa ramai fara gat in orice moment. io, in costumatie locala, fumam la greu, ceea ce cred ca da nashpa la imagine. indianul prieten a zis ca “nu prea e un loc bun pt femei… intelegeti ce vreau sa zic?”. noi am inteles, au dat oamenii berile pe gat si ne-am carat. afara era politia, se uitau si astia lung la noi.

eram in red light area. Suklagiski Red Light Area. acolo unde s-au stabilit initial negrii si au adus droguri si prostitutie. politia nu a zis nimic, am urcat in taxi, cu indianul dupa noi. am tras cateva cadre din mers.


asta opreste taxiul in fata unui magazin aproape inchis dar unde parea ca are el ceva prieteni.

revine dupa 3 minute cu niste suc de mango pt toti. baietii s-au paranoizat instantaneu si mi-au zis ca io sa nu beau deloc, sa mimez. ei se risca, dar daca e ceva sa mai fie careva treaz, ca cica au incredere in mine (m-au numit “sora 13″ - o chinezoaica aikiddo-ista) ca ii fac lu ala beregata la o adica… deci io nu am baut. ei da. si am zis ca as cam vrea sa ajung acasa asa ca tre sa mergem. ne-a adus indianul pana in fata hotelului, motiv de tura 2 de paranoia pe baieti, ca daca ne lucreaza astia in 2 etape?

eu cred ca nu ne lucreaza ca daca era sa fie, eram lucrati pana acum
am mai tras un fum pe scarile hotelului si ne-am retras la apartamente.

va urma…

insemnari si din memorie, dar si din agenda si mailuri

e sambata si nu mai iesim cu gashka in timpul zilei caci ne miscam foarte greu daca suntem multi. asa ca programul ni l-am organizat cu Livia si Petrut, dupa insemnarile lui. propunerile sunt: plaja Mahim si daca ajungem, spalatoriile publice Mahalaxm Dhobi Ghat.

pentru Mahim trebuie sa luam trenul, caci este inspre nord-vest, destul de departe. practic ar trebui sa ajungem la o plaja. e inspre pranz si murim de cald. drumul pana la gara te seaca destul si ajungi gata prafuit. nu exista nici o iesire in care rucsacul, care oricum atarna greu, sa nu fie tixit cu cel putin o sticla de 1l de apa plata. la gara e furnicar in permanenta. prima impresie e ca o sa stai ore in sir la coada. numai ca sutn multe case si vanzatorii se misca repede. in plus, trenurile vin mai des ca metrourile noastre. adica realmente des, la 3-5 minute unul de altul. cumparam bilete si cu harta statiilor in mana asteptam sa vina trenul.

ne urcam in primul vagon, ocupam locuri si ne relaxam caci era oarecum racoare si mult loc. chiar ma gandeam oare unde sunt trenurile alea ticsite, ciorchine de oameni? numai ca observam niste priviri atintite pe noi. practic toata lumea din vagon se uita la noi ca la extraterestrii. ne pica fisa: eram in vagon rezervat exclusiv doamnelor… Petrut era in plus.

asa ca ne ridicam cu totii in spirit de echipa si ne mutam un vagon mai incolo. care, evident, era plin ochi. nu tu locuri, nu tu aer. drumul spre Mahim trece prin dreptul unor mlastini care miros infiorator. trenurile au si usi si geamuri dar eu nu le-am vazut inchise niciodata. sunt pline de ventilatoare si manere de care sa te agati, dar aerisirea se face si natural, peste tot.

ajungem in statia cea mai apropiata de Mahim. pana la plaja avem de strabatut ceva distanta. de obicei sunt 2 variante: ori pe jos, ori cu taxiul. alegem sa ne plimbam, mai aruncam o privire, mai o poza. zona e destul de linistita, nu foarte inghesuita, strazile respira.

dupa ce traversam un drum lat realmente pe unde nimerim, ne proptim in primul birt pe care-l intalnim caci ni se facuse deja foame. mancam niste sandwichuri cu legume proaspete si un lhasi cu mango absolut divin (lhasi e un fel de fruit shake, cu gust de iaurt, lapte, cam pe acolo…).

cu burtile pline o pornim spre plaja. trecem prin dreptul unui targ bazar unde am fi tentati sa intram. ne vad niste localnici, si pentru faptul ca suntem straini si plini in rucsaci de diverse, ne sfatuiesc din cap sa ne abtinem sa vizitam targul. asa ca ii facem o poza din zare si gata, spre plaja!

ne dam jos aproape prin curtea unor oameni, printre cladiri in constructie si ajungem la plaja. e nisip mult pe care unii lucratori il grebleaza. pe mal se inalta un cartier ca o fortareata, cu ziduri zdravene de piatra. sus sunt casele. jos peplaja cresc orataniile impreuna cu o tarla de copii.

peisajul e ciudat, ca dupa razboiul atomic. si aici, ca in tot Bombay-ul, e plin de ciori. nu cred ca exista vreun pescarus. dar ciorile sunt ca o plaga intinsa peste tot.

ne taram picioarele prin nisip. apa e maloasa si desi innabuseala te impinge spre o baie stim ca nu e posibil. asa ca ne multumim sa mergem inainte. pe malul oceanului, cu fata spre larg, sunt cativa tineri care stau pe vine. eu ma gandesc ca sctocesc dupa ceva vietati marine. dar, dupa ce zarim gramajoarele care impanzesc plaja ne prindem: oamenii, in cel mai poetic mod cu putinta, isi fac nevoile in ocean…

depasim zona si nimerim undeva mai linistit. ne punem bagjele in nisip si ne intindem. evident, fumatorii executa o tzigara. fara exceprie ne descaltam, ne scoatem camasile si ramanem in maieuri. o sleahta de copii se apropie chiraind si alergand dupa un fir de sfoara ca capatul careia e prins un crab. evident ca vin calare pe noi, ne iau la intrebari, vorbim, ne arata crabul etc. la un moment dat apare o femeie invesmantat bine de tot si incepe sa ne spuna ceva pe limba ei, aratand in larg si pe urm ala noi, la picioare. copiii ne traduc: trebui sa ne incaltam imediat si sa nu ne indreptam talpile spre soare caci e lipsa de respect fata de divinitatile lor. ok, ne conformam. si pentru ca liistea s-a cam dus, mergem pana la capatul plajei, apoi facem cale intoarsa. ne propunem sa vedem un apus de soare candva acolo (ceea ce nu s-a intamplat pana la urma…) si pornim spre gara. pentru ca iesim prin alta parte, intrebam un pusti pe bicicleta care e cea mai scurta varianta. asta mic, bucuros, ne insoteste pana la tren. nu a vrut sa ia nimic, a zis ca e placerea lui.

asa a am luat trenul spre spalatoria publica in aer liber. pe tren eram varza de transpirati si storsi de sete; io, spre disperarea lu calinescu am sarit din mers pe peron, ca ei doi ramasesera de caruta, trenul asteptand in statie maxim 40 de secunde… altfel nu ar veni din 5 in 5 minute, iar in 40 de secunde tre sa se verse o tona de popor si sa apuci sa dai din coate sa urci; evident la vagon mixt, ca suntem micsti; prima oara cum ziceam am luat teapa si am urcat la ala de femei, iar calinescu era maharajah, dar l-au ushuit doamnele la vagonul vecin, si din solidaritate l-am urmat la inghesuiala. acum stiam lectia.

la Mahalaxm ajungi rapid de la gara. practic spalatoria este sub un pod, ceea ce e misto ca ai vedere de sus asupra zonei. evident ne-am pus pe pozat si cred ca am ras vreo 4 filme in zona. dupa ce am pozat noi la greu s-a spart conducta cu turisti americani cu camere prosumer si compacte, digitale de jde mii de megapixeli pozand la aia de spalau. pe bune ca iti vine sa le pui piedica. era clar ca aveau de bifat zona. dar era plin si de localnici care stateau sa caste gura la spalatori.

din cate am vazut, in spalatorie tehnica e simpla: rufele sunt sortate pe culori. fiecare spalator are bazinetul lui si un teanc impresionant de “carpe”. nu stiu daca folosesc detergenti, uneori pare ca da. dar spalarea se face prin lovirea materialelor ude de marginile de beton ale bazinelor. oamenii stau cu picioarele in apa si executa incontinuu aceleasi miscari de lovire.

ne-am dat jos spre intrarea in spalatorie. la piciorul podului unii gateau in aer liber.

am intrat in spalatorie cu gandul sa facem poze. pe jos era apa cam peste tot. si pentru ca ne-au vazut straini, unii mai obraznici au vrut sa ne ceara taxa de poze. daca am vazut ca-s pusi pe fapte mari, ne-am carat. am aruncat un ochi la cum sunt sortate rufele. erau masini intregi, umplute pana la refuz cu pungi pline cu tzoale spalate. toate sortate pe culori.

ne-am terminat treaba aici si Petrut a luat legatura cu amicul sau, Dawal, un indian care urma sa ne duca in oras. a venit cu masina si ne-a dus intr-un cartier de bogatani, sau oricum peste medie: Bandra. aici casele aveau curte iar in fata nu crestea nici un adapost facut din cartoane. in schimb erau parcate masini japoneze sau localele “Tata”. praful era acelasi numai ca erau mai multi arbusti pe marginea drumului. frumos este si ca acest cartier e dispus pe o culme iar stradutele de legatura ba urca, ba coboara in curbe destul de stranse si abrupte pe ici pe colo.

am iesit pe faleza sa admiram blocurile in care stau chiar si vedete de Bollywood. pe malul oceanului sunt parcuri in care nu ai voie sa fumezi, pe noi ne-au ushuit, a trebuit sa fumam in parcare. in plus, parcurile sunt pazite de jandarmi si se inchid pe la 10 seara.

dupa asta am mers la un bar, cu Dawal si inca un tip interesant, Warren. locul aducea prea mult cu “acasa”. era un club garage(Toto’s), cu multi “copii” de bani gata si cativa papagalidin Europa. lumea se distra, evident, se aruncau ocheade curioase de la masa la masa, de fiecare data cand se observa provenineta diferita a petrecaretilor. mi-a placut si nu prea. adica atmosfera a fost excelenta, dar prefer sa stau in bodegi de-ale lor, cu ventilatoare care iti zboara parul si cu cafelele solubile, fata de care si un ceai normal de musetel e de 3 ori mai concentrat…

intoarcerea a fost pe Marine Drive, cu Dawal la volan, nebun; si cu o muzica superba… am gonit pana in sudul Bombay-ului, in Colaba, cartierul nostru. intoarcerea a fost ca un zbor, iar briza cu miros de ocean intra peste noi in masina si ne imbata cu iluzii…

va urma…

scris din memorie caci in jurnal nu e nici o insemnare

e vineri, 10 februarie si e ziua protestului musulman din cartierul Byculla impotriva caricaturilor anti-musulmane publicate de presa occidentala. stim de el de ieri, de la un binevoitor care ne-a vazut plimbandu-ne cu aparatele de gat prin cartierul cu pricina. omul si-a imaginat ca suntem reporteri, ceea ce era pe jumatate adevarat - Livia e jurnalista cu acte in regula.

manifestatia e programata pe la ora 2, asa ca incepem sa ne pune in miscare de pe la 1. il luam cu noi si pe Elmar. ne suim in taxi si pornim. Bombay-ul la orele pranzului inseamna culmea nebuniei in trafic. claxoane ca la balamuc si impresia cea mai tampita ca toti vin peste tine. e normal, aici se conduce pe stanga.

nu stiu cum face soferul dar ajungem super ok la locul cu pricina. indienii care n-au treaba cu protestul isi vad de ale loc, mai o sapatura, mai o taraba…

reperam moscheea si vedem cordonul de politisti care fac ordine. par relaxati. in general manifestatia pare destul de relaxata. sunt destui stransi si stau pe jos. undeva in stanga e incropita o tribuna de unde vorbesc liderii. oamenii au ceva afise manufacturate pe limba lor sau cateva pe intelesul tuturor, mai ales daca ii sunt destinate lui Bush. se pregatea vizita lui in India si oamenii care scandau aici il sfatuiau sa ramana la el acasa.

ma asteptam ca politistii sa ne ia la intrebari ca ce suntem ce rang purtam etc. eu nu aveam legitimatie, nu aveam nimic decat 2 aparate atarnate de gat. ma urc pe o bancuta ca sa pot vedea ceva, caci pe margini toti stateau cocotati. in momentul in care pun aparatul la ochi pentru primele cadre vad ca incep sa-mi faca diversi protestatari semne ca sa ma dau jos. dar ma lamuresc ca de fapt ma invita in mijlocul lor. na beleaua, ma gandesc, unde sa calc peste ei? mai erau si desculti, io cu tot harnasamentul ala pe mine incurcam rau. faza e ca oamenii se dau deoparte nu stiu cum si ma trezesc in fata tribunei. trag poze in toate partile. muftiul striga pe limba lui, multimea e cu pumnii in sus. e misto sentimentul, ca esti in mijlocul turbatilor dar totusi in regula. Livia era si ea pe undeva, mai facea poze, mai lua interviuri. Elmar s-a pierdut in multime. am aflat pe urma ca l-au descaltat si l-au dus in moschee, a facut niste poze de sus.

la un moment dat muftiul incepe sa dea din maini spre mine, se agita si aghiotantii lui si ma trezesc ca imi trimite o carte de vizita. isi reia discursul si in timp ce striga mai tare, zbang! cu un zgomot infundat se prabuseste tribuna si omul dispare din vizor. rumoare-n sala cum s-ar zice. se unduieste putin multimea a nedumerire. in 2 timpi si 3 miscari scena e inaltata si omul o ia de la capat. dupa asta mi se fac iar semne cum ca sa ies din mijlocul lor. nu am inteles de ce. o fi fost din masuri de siguranta ca poate iese cu bataie. cert este ca s-a cam terminat si cu adunarea. merg in spatele scenei, acolo e deja Livia, vine si muftiul, incep niste interviuri, ii fac niste poze. omul baga texte de vedeta gen “no more pictures”.

dupa ce se termina toata afacerea incercam sa gasim o cafenea unde sa bem ceva, o apa, un suc, orice. era mijlocul zilei si curgeau apele pe noi. il recuperam si pe Elmar fericit ca nu l-au lasta descult de tot. cand sa o cotim spre un birt, ne abordeaza 2 tineri proaspat iesiti de la protest. ca sa ne explice cum stra treaba si de ce au facut oamenii tam-tam. stau cu noi la masa si ne zic de faza cu nush ce manechina care si-a tatuat pe ea versuri din Coran. si de aici o adevarata tevatura ca occidentalii iau in ras religia lor, etc. am stat cu ei vreo ora si ne-am grabit sa ducem filmele la developat caci aveam 3,5 ore la dispozitie pana se inchidea editia din Romania (fix diferenta de fus orar).

si acum incepe o alergatura infernala… noi stiam un laborator foto bun aproape de moschee, in Byculla, caci cu o zi in urma Petrut a lasat la lucru vreo 50 de filme acolo. hai fuguta pana la locul cu pricina. inauntru aer conditionat, totul farmacie. dau filmele, omul zice ok, putem developa in maxim o ora. ok, dar vreo 4 cadre scanate? da, nici o problema, sunt gata maine la pranz. ghinion, zicem, noi le vrem azi. tot intr-o ora maxim 2. omul nu si nu. mai om bun, te platim, taxa de super super urgenta. asta o tinea pe a lui ca nush ce facea laboratorul si in ce ritm. cert e ca nu se poate. Livia avea si ea niste poze pe card. pe ale anu le poate citi? ei bine, nu. ma rog, asta e, ne fataim o ora pana developeaza filmele, si vedem noi cum facem.

cu filmele in dinti si cardul cu poze incepem cautarile. din ghereta in ghereta. cum gaseam cate o dugheana unde se vorbea international, hop si noi ca daca nu citesc carduri sau scaneaza filme. ei bine nu… ne tot indrumau de colo colo. pana la urma ne-au spus ca in zona garii Victoria Terminal (”VeeTee” in traducere libera) am pute agasi ceva centre de prelucrare mai avansate. fugim acolo la o ora la care tot indianul nush cum se face dar mergea fix in sens invers! era ca si cum ai inota intr-o mare de oameni. si daca nici acolo nu e mare de oameni, atunci numai in China cred ca mai poate fi si cam gata… totusi, in Bombay traiesc vreo 25 de milioane de suflete, o Romanie si inca putin.

nici la cel mai jmeker magazin nu reusim faza cu scanatul;. mai e o sansa, in nu stiu ce pasaj de trecere subteran. hai repede acolo. pe Elmar l-am pierdut definitiv in cursa asta. simteam toate hainele lac de apa si lipite de mine, muream de sete si alergam de 2 ore prin praful absolut. intram in sfarsit in pasaj. de parca nu era destul de cald afara, in pasaj era realmente sufocant. nu tu aer, in schimb valatuci de praf. gasim o mizerie de laborator foto. ma indoiec ca astia pot face ceva. mai ales dupa ce am incercat la unele mai fitzoase care pareau ca pot rezolva o cerere atat de simpla. le spunem: mai om bun, in tara noastra in juma de ora se inchide editia ziarului. noi transmitem de aici un articol. vrem 4 poze scanate si puse pe cd. se poate? da, dar intr-o ora. ma gandesc ce naiba zic io si ce intelege asta? am zis URGENT. in plus, gandul ca tre sa stau o ora in pasajul ala ca un incubator cu ochii pe ceas era prea mult. zic: platim in regim de urgenta, numai fa-le! intra in camera unde micul sclav scna la greu, ii zice ceva, ala da din cap a nu stiu ce (ca astia cand zic da zici ca e nu, dar mai leganat). se intoarce si zice formula magica: 10 minute. URAAAAAAAAA!!! stam cu ochii pe secundar, omul rezolva in 10 minute, ne da filmele si cd-ul, descarca si pozele, tot. platim, lasam bacsis, asta nimic, nu si nu, ca nu trebuie, ca e placerea lui. nu l-am induplecat.

ne-am carat la un internet cafe sa transmita Livia articolul. astea se gasesc la orice colt de drum, deci a fost floare la ureche.

cand am avut un moment de ragaz si dupa ce am secat scurt un kil de apa m-am gandit: cine isi imagina ca in orasul asta in care ai impresia ca nu ai acces la nimic modern, ca totul e carpit din vechituri si, evident, nu fucntioneaza, poti sa gasesti un “lantul slabiciunilor” atat de bine pus la punct si niste oameni atat de ok incat sa te ajute sa rezolvi in timp util urgenta urgentelor tehnologice? mentionez ca alergatura face farmecul intamplarii si ajuta la mentinerea tonusului muscular.

p.s. atunci mi-a aparut prima poza in ziar - am vazut-o abia cand am ajuns in Ro. dadeam pe afara de bucurie. dupa mintea mea de acum, poza arata jalnic…
http://www.evz.ro/article.php?artid=704#

va urma…

impresii trimise pe mail, din Bombay

cateva indicii
e cald, dar nu exagerat
spre seara se face mai innabusitor, insa vremea e perfecta
orasul geme de oameni si taxiuri
sunt masini vechi, fiaturi ciobite pe la toate colturile, zici ca sunt luate la pila
exact ca in reclama la peugeot 206 cu indianul care o manufactura el in atelier din nush ce jeg de masina locala

lumea se revarsa pe strazi in disperare
ziua mai e cum mai e, dar pe la 5-6 seara sunt toti pe afara
nu au o directie clara de mers. sunt peste tot, in toate directiile
se claxoneaza incontinuu
dar INCONTINUU
alt semnal nu mai este… demn de luat in seama
sunt semafoare, insa eu am vazut respectand luminile doar de vreo 2 ori, si atunci partial.
daca nu esti pe faza, te ia masina de oriunde, numai ca nu merg foarte tare.

e praf si mizerie. dar nu ca e murdar pe jos
tot orasul pe asta este construit… pe jeg.
cladirile sunt cica in stil victorian sau si mai multe in stil colonial, dar arata de parca au trecut toate prin cel putin un incendiu sau un razboi nuclear.

am vazut cateva constructii frumoase, umbre din trecut…

oricum, senzatia de baza asta este, ca ai picat in masina timpului si te-a facut rajnitza si ai ajuns ca prin minune aici.
oricum, toate cladirie astea, indiferent cat sunt de inalte, si sunt destul de (4 etaje si unele chiar impozante) au la parter o retea de magazine, dughene, tarabe sau chiar case facute din cartoane, table, carpe, ce a mai gasit omul in curtea lui…
tot orasul este practic un mare bazar
un imens targ
toti vand ceva. sau daca nu vand, repara.
sau daca nici una nici alta, sorteaza.
indienii sunt cei mai abili sortatori din cate exista.

despre gunoaie, ce sa zic… pana acum nu am detectat nici un cos de gunoi pe strada. e simplu, pentru ca strada insasi e cosul de gunoi. numai ca nu-mi vine sa arunc totul anapoda… mizeriile se aduna in toate cotloanele. unii buticari matura, dar nu strang gunoiul, doar il muta de pe scari in fata dughenei.
dar in general se aduna mormane de chestii de acelasi fel care probabil ca putrezesc cu vremea in aer si soare
sau poate le aduna cineva, numai ca eu nu am vazut masina de gunoi

azi am ajuns la piata de peste, sau mai exact pe chei, in port
trebuie sa ai ficatul tare pentru ca miroase destul de pronuntat
daca faci greseala sa iti ascunzi nasul in vreun servetel parfumat te doboara greata instantaneu (incercase Livia dar s-a lasat pagubasa pana la urma)
oamenii lucreaza aici de zor cu niste lazi albastre pline cu vietati care dupa umila mea parerea sunt expirate si putrezite de multa vreme. ei insa le manevreaza ca fiind proaspete
nu aveam voie sa facem poze, trebuie nush ce autorizatie
ne gandim sa luam una, daca vrem sa ajungem la orele diminetii in port.

evident, langa port, locuinte. sau ma rog, ceva-uri in care stau oameni. si pisici. si caini. su capre. copii multi care se joaca in tarana. unii se joaca direct pe plaja. numai ca plaja este un mozaic de resturi, de gunoaie care se descompun. copiii mai mici aproape ca nu pot fi deosebiti de pungile colorate… marea, sau oceanul mai exact, este maloasa, iar tarmul un noroi cu galme. nu am coborat caci trebuia sa trecem prin valurile de gunoaie. oricum, nici nu aveam de ce sa mergem la apa. daca se poate numi asa…

am mai ajuns intr-un cartier musulman. maine cica e demonstratie de protest acolo, tot la faza cu caricaturile. ne bagam si noi sa vedem ce o iesi… in cartierul asta am vazut multe femei misterioase, imbracate in negru din cap pana in picioare, dar in niste straie vaporoase. li se zareau doar ochii, frumosi la prima impresie… de obicei trec repede, cu treaba. multe sunt insotite de barbatii lor, care le tin de mana. sau le poarta pe motociclete.

orasul asta, bombay, te absoarbe cumva. te farmeca exact prin haosul organizat si prin mizerie. strazile miros a mirodenii si arome ciudate. primul meu gand cand am ajuns aici a fost ca nu mai vreau acasa… dar zau ca e inexplicabil…

va urma…
vezi si galeriile de pe http://www.carmennistor.com

3 saptamani de India asa cum am inteles-o eu

India a inceput practic in avion, cu o zi intarziere fata de programul initial (greva francezilor ne-a imobilizat in Paris, dar despre acest episod voi povesti altadata).

Primul amanunt care e altfel perceput: mirosul. Poate era din cauza multilor pasageri indieni, sau poate datorita mancarii cu specific. Cert este ca pe masura ce ne apropiam de destinatie, mirosea mai tare a ceva; a altceva.

Dupa ce ne-am invartit deasupra orasului mai bine de jumatate de ora, dupa ce am admirat golful plin de lumini, am aterizat. Aeroportul e destul de mare. Si oarecum “lucios”. Mda, suna ciudat, dar felul in care e pavat da senzatia asta de lustru. Si peste tot, de praf. Un praf nematurat niciodata, un praf plimbat doar de picioarele grabite ale calatorilor.

La aeroport simti deja ca ai ajuns la tropice. Mai ales dupa ce pleci de la –10ºC si ninsoare acasa. Aici e umed si cald. Si oarecum statut.

Formalitatile de la vama sunt cam birocratice, avand in vedere unde ajungi. Dar se desfasoara rapid. Sunt oameni de ordine care impart cu voce tare, in indiana, cozile lungi astfel incat sa nu stai mai mult de 5 minute degeaba.

La bagaje insa e partea “emotionanta”. In sensul ca eu ma asteptam sa nu-l mai vad venind pe banda rulanta pe al meu. Avionul fusese plin cu vreo 400 si ceva de pasageri, asa ca ritmul lent in care isi mai facea aparitia cate un geamantan ne tinea locului in liniste. Oricum, bun prilej de trimis mesaje. Trecem si de faza cu vama in cele din urma si iesim “la aer”. Aici era deja noapte bine, aproape 12. Petrut si Vioreanu erau la post, ne-au preluat.

Faza de 100 de puncte este alta: intorc capul la dreapta si nu inteleg ce cauta fotoreporterul acela acolo, si mai ales de ce sta cu obiectivul fixat doar spre mine. Pentru ca este Elmar Lemes. Si cu asta nu mai spun nimic, caci e inutil. Nebunul a facut aceeasi schema, culmea ca iar I-a iesit, ca la Roma in 2005.

Si am pornit toti, cu bagaje, spre taxiuri. S-a rezolvat cu 2 “cartele preplatite” caci cica asa e mai sigur ca nu te frigi la pret. In timp ce s epurtau negocierile pentru cele 2 masini de care aveam nevoie, am simtit un branci usor care m-a impins in fata. Era o masina care isi facea loc sa iasa din parcare. A doua zi avea sa aflu ca asa isi fac loc toti, prin lovire. Numai ca se evita destul de bine claxonand cu frenezie.

Drumul de la aeroport spre hotel e greu de cuprins in cateva vorbe. In general, in vorbe. O sosea interminabila, bine asfaltata, dar care da senzatia ca e inca neterminata, cel putin pe margini.

Pana in oras, si am aflat ca stam chiar in sud, aproape de Gates of India, am mers vreme de o ora, printre cladiri extrem de paraginite, la parterul carora inflorise o retea continua de bidonviluri. Cartiere longitudinale alipite la zidurile vechi, constructii parazite din carton prin care razbatea uneori lumina din spate. Esenta mizerie. A saraciei. A lipsurilor absolute. Oamenii practic traiesc in strada, cu iluzia unui acoperis gaunos.

Din cand in cand, sirul prelung de cutii inghesuite si mizere era intrerupt de temple luminoase, argintii, langa care se intamplau procesiuni religioase si ospaturi de noapte.

Ciudata excursia si plina de praf care intra pe toate geamurile masinilo. Taxiurile: alta poveste… Fiat-uri vechi, lovite, ciobite, toate negre. Dar care se intrec in prioritati si claxoane. Abia dupa ce vezi masinile astea intelegi reclama Indiana la Peugeot 206.

In cele din urma am ajuns in oras pe strada cu hotelul Volga II. Hotelul e de fapt ascuns intr-o cladire care nu da nici un indiciu in acest sens. Am urcat la etajul 1 si am trezit gazdele care dorm direct pe pardoseala. Ca sa ajungi in camera, trebuie sa treci peste cei adormiti. Camera e austera: 2 paturi si o camera de baie. Peretii sunt plini de intrerupatoare si intrerupatoare la intrerupatoare pe care trebuie apasat intr-o succesiune logica cunoscuta doar de localnici. Ma rog, pana la urma se aprinde lumina, inclusiv cea din baie.

Primul impuls este sa nu ai nici o reactie, ci sa iei lucrurile asa cum sunt: sarace, murdare, simple.

Am lasat bagajele si am iesit in oras, cautand un loc in care sa mancam. Numai ca, din pacate, era prea tarziu pentru asa ceva. Inca o runda de negocieri si un taximetrist se ofera sa ne duca undeva. Destul de departe. Ne inghesuim toti 5 si cu soferul 6 in masina si incepem excursia. Pe strazi, multi barbati sunt treji. Cei care dorm, o fac direct pe jos sau pe niste targi acoperite cu ziare, iar ei sunt inveliti cu cearceafuri colorate. Printre cei adormiti misuna sobolani.

Ajungem la locul stiut de sofer: Sumrat Hotel. Proprietarul e anuntat si ne introduce clandestin ptrintr-o bucatarie. Urcam la etaj, pe lumina chioara, rosiatica in multe dintre incaperi. Am luat beri si au adus snack-uri iuti. Lumina e slaba, sunt numai barbati iar ventilatoarele merg in dusmanie.

Am stat la povesti pana pe la 4 jumate dimineata. Aveam o stare ciudata, de film din anii prohibitiei. Bar clandestin, ascuns, misterios. Iar turistul e pierdut intr-un cartier in care poate sa dispara fara urma.

va urma…

toate fotografiile din proiectul indian imi apartin si sunt alese in mare parte dintre cele “nepublicate” inca.
cateva galerii tematice pe http://www.carmennistor.com